Când folosim în această Politică termenii de mai jos, aceștia vor avea următorul înțeles:
a) „Date cu caracter personal” sau ”date personale” sau ”date” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoană vizată”); o persoana fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
b) „Prelucrarea datelor personale” sau „prelucrarea datelor" înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor personale sau asupra seturilor de date personale, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;
c) „GDPR” înseamnă Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor personale și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE;
d) „Grupul Financiar BT” sau “Grupul BT” înseamnă Banca împreună cu entități controlate de aceasta (subsidiare/afiliați BT) precum, BT Microfinanțare IFN SA („BT Mic”), BT Asset Management S.A.I. S.A., ( „BTAM”), BT Leasing Transilvania IFN S.A. („BTL”), BT Direct IFN S.A. („BTD”), BT Capital Partners S.S.I.F. S.A.(„BTCP”), BT Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA (BT Pensii), Idea::Bank, Victoria Bank, BT Leasing Moldova, BT Code Crafters SRL (“BT Code Crafters”), Improvement Credit Collection SRL (“ICC”), Fundația Clubul Întreprinzătorului Român (“BT Club”), Fundația Clujul are Suflet și alte entități care este posibil să se alăture acestui grup în viitor;
e) „Operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii Europene (UE) sau dreptul intern al unui stat membru UE, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul UE sau în dreptul intern;
f) „Persoana vizată” înseamnă orice persoana fizică ale cărei date personale sunt prelucrate.
g) „Persoană împuternicită de operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului;
h) „Parte terță” înseamnă o persoana fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau alt organism, alta decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator și care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator sunt autorizate să prelucreze date personale;
i) „Destinatar” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căreia (căruia) îi sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o parte terță. Cu toate acestea, autoritățile publice cărora li se pot comunica date cu caracter personal în cadrul unei anumite anchete în conformitate cu dreptul UE sau cu dreptul intern al unui stat membru UE nu sunt considerate destinatari;
j) "Autoritate de Supraveghere” înseamnă o autoritate publică independentă instituită de un stat membru UE, responsabilă de monitorizarea aplicării GDPR. În Italia autoritatea de supraveghere este Il Garante per la protezione dei dati personali – “Il Garante”;